Într-adevăr, sunt mai mult de trei decenii de când – în calitate de epidemiolog, vicedirector al Centrului Naţional de Sănătate Publică (CNSP) (în trecut – Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Preventivă), director al Centrului SIDA (instituţie reorganizată în prezent), coordonator al primelor trei Programe Naţionale de prevenire şi control HIV/SIDA şi infecţiilor cu transmitere sexuală – am avut în responsabilitatea mea supervizarea situaţiei epidemiologice în ţară.  Trebuie să vă spun că pe la începutul anilor 80, când a început să se vorbească pentru prima dată despre această infecţie la noi, atât societatea moldovenească, cât şi cadrele medicale erau completamente nepregătite. Nimeni nu ştia ce fel de infecţie este aceasta, pentru că nici la nivel internaţional nu se ştiau prea multe. Informaţiile care apăreau în special în presa de atunci erau deosebit de tendenţioase, neprietenoase şi chiar înfricoşătoare, HIV/SIDA fiind numită „ciuma secolului XX”. SIDA (Sindromul Imunodeficienţei Dobândite) a fost raportată pentru prima dată în SUA în 1981 în Los Angeles şi New York, la un grup de bărbaţi la care s-a produs o epidemie de pneumonie cu Pneumocystis Carinii şi Sarcom Kaposi. Ulterior, SIDA a luat proporţiile unei epidemii mondiale majore. SIDA este provocată de virusul imunodeficienţei umane (HIV). Prin distrugerea celulelor de bază ale sistemului imun, HIV anihilează progresiv capacitatea organismului de a se apăra împotriva infecţiilor. Persoanele diagnosticate cu SIDA sunt susceptibile la apariţia diferitor infecţii oportuniste, provocate de agenţi microbieni, care de obicei nu produc îmbolnăviri la omul sănătos. Incubaţia bolii poate varia de la câteva luni la mai mulţi ani. Unele persoane infectate cu HIV rămân asimptomatice zeci de ani. La ora actuală nu există un vaccin, care să ofere protecţie împotriva HIV. Singurul „vaccin” împotriva acestei infecţii este comportamentul sigur, inofensiv, pe care trebuie să îl promovăm în rândul populației.

 

Primele cazuri au fost înregistrate în anul 1987 la câţiva studenţi din străinătate, care îşi făceau studiile la două instituţii de învăţământ superior din Republica Moldova. În general, noi, medicii epidemiologi și cei din managementul sistemului de sănătate, divizăm procesul epidemiologic al infecţiei HIV în trei perioade.

 

Perioada 1987-1995 – se caracterizează prin înregistrarea cazurilor sporadice de infecţia HIV în municipiile Chișinău și Bălți și câteva raioane. În total, în această perioadă au fost diagnosticate 40 de cazuri, dintre care 21 la studenții străini și 19 – la studenții moldoveni. Calea de transmitere a infecţiei – heterosexuală.

 

Perioada 1996-2001 – infecţia HIV este diagnosticată în rândul consumatorilor de droguri injectabile. Astfel, din numărul total de cazuri înregistrate anual în acea perioadă, aproximativ 80-86% erau înregistrate în rândul acestui grup de populație. Referindu-ne la datele statistice: în anul 1995 au fost înregistrate 8 persoane infectate cu HIV, iar în 1996 – 55 persoane. După cum s-a stabilit  ulterior, infectarea s-a produs prin intermediul utilizării în comun a seringilor pentru injectarea drogurilor. Câteva persoane din Moldova, care au plecat la odihnă în Ucraina, au utililzat împreună droguri injectabile (UDI) cu unele persoane HIV-pozitive (în Ucraina această infecție a început să se înregistreze în 1995) și, în rezultatul utilizării în comun a seringilor pentru injectarea drogurilor, au adus infecția acasă. În 1997 am înregistrat 408 cazuri noi de HIV,  în 1998 – 412 cazuri. Această perioadă este caracteristică prin transmiterea infecției HIV în rândul UDI, cu diseminarea infecţiei în diferite localități administrative. Tot în această perioadă, ca o măsură de prevenire a transmiterii HIV în rândul UDI şi reducerea riscurilor – în Moldova au fost introduse programele de reducere a riscurilor, schimbul seringilor/acelor pentru această categorie a populaţiei. În urma eforturilor depuse, numărul cazurilor de infecţie cu HIV în această populație s-a redus, dar a început să creaască transmiterea infecţiei HIV pe cale heterosexuală.

 

A treia perioadă (anii 2002-2013) este caracterizată prin depistarea cazurilor noi de HIV în rândul populaţiei generale. Astfel, deşi avem o epidemie concentrată în rândul grupurilor vulnerabile, cu risc sporit de infectare (utilizatorii de droguri injectabile, bărbaţii care practică sex cu bărbaţi, migranţii) – 92% din cazurile noi de infectare cu HIV sunt diagnosticate în rândul populației generale, în special în rândul tinerilor (în anul 2012 au fost depistate 740 persoane HIV-infectate). La moment, potrivit statisticii oficiale, în Republica Moldova sunt înregistrate 8222 persoane HIV-infectate, inclusiv în teritoriile din stânga Nistrului – 2900 persoane. Incidența HIV pe republică în anul 2012 a constituit 18,55 la 100 mii populație (comparativ cu Rusia - 44). Cele mai multe cazuri (74%) sunt înregistrate în segmentul de vârstă de la 15-34 ani. De asemenea, dacă în perioada a doua a epidemiei HIV infecţia era cel mai mult răspândită în rândul bărbaților (consumatori de droguri), în 2012 proporţia femeilor infectate cu HIV este aproximativ egală. Prevalența HIV este foarte înaltă în municipiile Bălți, Chișinău, Sângerei, teritoriile din stânga Nistrului (regiunea transnistreană).

 

Se ştie că infecţia HIV nu are hotare geografice, nu are naţionalitate şi nu are vârstă. În Republica Moldova infecţia HIV este declarată o problemă de sănătate publică prin mai multe acte şi documente de politici care sunt actualmente în vigoare: Strategia de dezvoltare a sistemului de sănătate pentru anii 2008-2017, aprobată prin Hotărâre de Guvern; Politica Națională de Sănătate pentru anii 2007-2021; Legea nr.23 din 16 februarie 2007 „Cu privire la profilaxia infecţiei HIV/SIDA" (cu modificările din 2012); Programul național de prevenire și control HIV/SIDA/ITS  pentru anii 2011-2015, aprobat prin Hotărâre de Guvern. Toate aceste acte normative oferă pârghiile necesare pentru a asigura un răspuns naţional eficient la infecţia HIV în Republica Moldova.

 

Cu toate acestea, există încă multe lacune, care împiedică obţinerea unor rezultate mai bune în controlul infecţiei HIV. Printre paşii pe care ar trebui să îi facem pentru stoparea răspândirii transmiterii HIV: să promovăm o politică complexă în acest domeniu; să ne unim eforturile cu toţi partenerii în domeniu, în special cu societatea civilă; să excludem discriminarea persoanelor infectate și afectate de HIV/SIDA prin garantarea drepturilor omului și respectarea demnității umane. Astfel, în pofida tuturor eforturilor depuse, incidența HIV/SIDA în Republica Moldova, atât în rândul populației generale, cât și printre persoanele tinere, a fost în continuă creștere în ultimii ani. Chiar dacă la tinerii cu vârsta de 15-24 ani incidența a fost stabilă pe parcursul anului 2011-2012 (18,5 cazuri la 100,000 persoane), indicatorii rămân a fi departe de cei preconizați pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (11.0 cazuri la 100,000 persoane în 2015).  Scopul major al Declarației Mileniului (aprobată la nivel internaţional) este stoparea epidemiei globale a infecției cu virusul HIV către anul 2015.  HIV poate fi evitat prin prevenire, tratament și îngrijire.  La nivel global au fost create diferite fonduri (Fondul Global de combatere a SIDA, Tuberculozei şi Malariei), care acordă suport financiar pentru realizarea activităților de prevenire a infecției HIV tuturor ţărilor (inclusiv Republicii Moldova), care se confruntă cu dificultăţi financiare în implementarea activităţilor de prevenire, tratament, îngrijire şi suport pentru persoanele infectate cu HIV şi bolnave de SIDA. În plus, câţiva ani la rând, sub egida organizaţiilor internaţionale, în majoritatea ţărilor lumii se desfăşoară campanii de informare în masă cu genericul „Getting to zero”/ „A ajunge la zero”, ceea ce înseamnă: „Zero infecţii noi cu HIV”, „Zero discriminare în baza infecţiei HIV”, „Zero decese cauzate de SIDA”. Pentru a ajunge la tendința zero – avem nevoie de cunoștințe, cunoștințe corecte despre infecția HIV, despre SIDA, despre căile de transmitere, măsurile de prevenire și nu în ultimul rând, despre cum nu se transmite infecția HIV pentru a lupta cu stigma și discriminarea, deoarece acestea apar în special din lipsa cunoștințelor.

 

Pentru un răspuns eficient infecţiei HIV în ţara noastră este necesar ca populaţia să promoveze un mod sănătos de viaţă, să aibă cunoştinţe despre HIV/SIDA şi să manifeste o atitudine tolerantă față de persoanele infectate şi/sau afectate de această infecţie social-condiţionată. HIV este un diagnostic care nu se tratează definitiv, dar în cazul administrării tratamentului anritretroviral, specific maladiei, pacienţii HIV-diagnosticaţi trăiesc şi se bucură de viață ca și multe alte persoane care au alte diagnoze incurabile.

 

 

 

Pe data de 10 decembrie 2013, la inițiativa Uniunii pentru prevenirea HIV şi Reducerea Riscurilor, Asociaţia Obştească  „Pentru Prezent și Viitor” a convocat medicii de familie din cadrul Asociației Medicale Teritoriale (sectorul Botanica) la o întâlnire cu medicul Lilia Feodorova,  specialist  în tratamentul de substituție, care a adus la cunoștința celor prezenți consecințele consumului de droguri şi intervenţiile moderne în asistenţa adicţiilor, accentul fiind pus pe femeile consumatoare de droguri.

Medicul narcolog a informat participanții despre cele mai utilizate droguri în rândul consumatorilor şi repercursiunile acestora asupra organismului.  În cadrul acestei întâlniri, medicii de familie au fost de asemenea familiarizați cu dependența de droguri pe parcursul sarcinii și riscurile consumului la femeile însărcinate.  S-a menționat faptul că consumul drogurilor complică o sarcină prin boli asociate, iar femeile însărcinate necesită o asistenţă specială şi o atenţie sporită.  

Medicii de familie au remarcat din experiențele anterioare că majoritatea femeilor însărcinate (consumatoare de droguri) au o stare de nutriție precară, suferă de lipsa respectului de sine, prezintă depresie, sunt abuzate psihologic. În acest context, medicii au ținut să menționeze că în astfel de situații aceste femei sunt direcţionate la ONG-urile implicate în această problemă, unde beneficiază de servicii de consiliere și susținere. Medicul narcolog a argumentat necesitatea de încadrare a femeilor dependente de droguri în programele de substituție, în special a celor însărcinate, care nu pot renunţa la consumul de droguri ilegale.

Întâlnirea cu medicii de familie din sectorul medicinii primare, în cadrul căreia a fost disicutată tematica femeilor consumatoare de droguri, a trezut interesul medicilor față de această problemă, recunoscând că până la această întâlnire multe aspecte erau neînțelese până la capăt și rămâneau neabordate.

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Fortificarea răspunsului organizațiilor neguvernamentale la nevoile în creştere a femeilor consumatoare de droguri”, implementat de Rețeaua Euroasiatică de Reducere a Riscurilor cu suportul financiar al Uniunii Europene.

Consultaţiile juridice reprezintă un serviciu absolut necesar beneficiarilor programelor de reducere a riscurilor şi personalului organizaţiilor ce implementează asemenea programe. Reieşind din profilul actual al consumatorilor de droguri, relațiile lor cu reprezentanții organelor de drept, statutul socio-economic, problemele de ordin juridic apar frecvent, pentru soluţionarea acestora fiind necesară asistență juridică calificată. Din practica anterioară, principalele probleme de ordin juridic ale beneficiarilor au rezultat în interacţiunea acestora cu organele de poliţie, cu funcţionarii medicali şi sociali, precum şi cu consultanţii în domeniul dreptului muncii, civil, familial şi perfectarea actelor de identitate. Pe lângă consilierea individuală, juriştii vor organiza un șir de mese rotunde cu beneficiarii, unde vor prezenta module cu tematica drepturilor omului şi schimbările din legislaţie.  

 

Asistenţa juridică este acordată săptămânal la sediile organizaţiilor „Viitorul sănătos” și „Centrul SIDA” (mun. Tiraspol), „Pentru prezent şi viitor” (mun. Chişinău) şi „Tinerii pentru Dreptul la Viaţă” (mun. Bălţi), după un orar prestabilit. Celelalte organizații ce implementează programe de reducere a riscurilor vor solicita serviciul la necesitate. Elementul novator al acestui serviciu constă în faptul că beneficiarii vor putea apela la suportul necesar, inclusiv telefonic.  

 

Prestarea serviciului de asistență juridică este posibilă datorită Proiectului „Sporirea durabilităţii financiare şi a capacităţii de implementare a programelor de reducere a riscurilor din Republica Moldova”, finanțat de Fundația Soros-Moldova și implementat de Uniunea pentru prevenirea HIV și Reducerea Riscurilor din R. Moldova (UORN).

 

Scopul mesei rotunde a fost de a elimina barierele ce țin de accesul persoanelor care trăiesc cu HIV la serviciile medicale prin stabilirea unei platforme de comunicare cu lucrătorii medicali, care beneficiază de cursurile de recalificare și creștere profesională la CEMCPMFSM. În cadrul evenimentului a fost prezentată situaţia cu privire la epidemia infecției HIV în ţară şi în lume; au fost oferite informații despre prevenirea infecţiei HIV şi au fost analizate cazurile de discriminare în baza statutului HIV din partea lucrătorilor medicali.

 

La eveniment au participat: Ștefan Gheorghiță (vicedirector al Centrului Naţional de Sănătate Publică/CNSP), Silvia Stratulat (șefa secției HIV/SIDA, CNSP) și Igor Chilcevschi (preşedintele Ligii Persoanelor care Trăiesc cu HIV/LPTH) din Republica Moldova.

Mă bucur că am avut posibilitatea să particip la această Conferinţă. Am aflat care sunt realizările obţinute în domeniul HIV pe parcursul ultimilor doi ani de către autorităţi şi societatea civilă. Ceea ce am remarcat este că avem încă foarte mult de lucru. Mi-au plăcut toate prezentările, dar aş avea un comentariu pe marginea programelor educaţionale, care se predau astăzi în instituţiile de învăţământ. 

 

Mai mulţi ani la rând mergem cu lecţii de informare prin şcoli (în baza permisului aprobat de Ministerul Educaţiei) şi descoperim o realitate alarmantă, când elevii din clasele a 9-12 nu cunosc aproape nimic despre infecţiile cu transmitere sexuală, inclusiv despre HIV/SIDA. Şi aceasta, în situaţia când potrivit curriculei şcolare, elevii beneficiază de nişte subiecte la tematica respectivă. În înţelegerea noastră (a reprezentanţilor organizaţiei neguvernamentale), se pare că o mare parte dintre  profesorii care predau elevilor obiectele ce includ capitolele de sănătate pur şi simplu neglijează temele legate de transmiterea infecţiilor sexuale, metodele de protejare împotriva infecţiei HIV etc., chiar dacă statistica arată că un anumit procent de adolescenţi încep relaţiile sexuale în timpul când sunt elevi.

Lecţiile de informare le desfăşurăm în perioada noiembrie-decembrie şi sunt dedicate Zilei Mondiale de combatere a SIDA (1 decembrie). Deşi suntem puţine persoane, ne străduim să acoperim în fiecare an un anumit număr de instituţii educaţionale din municipiul Chişinău (sectoarele Buiucani, Ciocana, Râşcani, Botanica, Centru). În cadrul sesiunilor de informare le propunem elevilor să completeze un chestionar, în care trebuie să răspundă la câteva întrebări legate de HIV/SIDA. Rămânem surprinşi că doar câţiva elevi din clasă au anumite cunoştinţe despre această infecţie. Ceilalţi nu dispun nici de cele mai elementare informaţii referitor la comportamentul de risc. Nu conştientizează însemnătatea păstrării sănătăţii şi protejării de anumite infecţii, care sunt deosebit de grave pentru sănătate.  Posibil, pedagogii în şcoală nu îşi permit să pronunţe cuvântul prezervativ, le este incomod să le vorbească copiilor cum să se protejeze de infecţiile sexuale şi de sarcinile nedorite. Dar faptul că în clasa a 7-a o mare parte dintre fete deja au început viaţa sexuală – se acceptă şi se consideră normal.

 

În anul 2014, la sugestia unei doamne învăţătoare, ne propunem să organizăm lecţii pentru elevii din clasele a IX-XII la Centrul Social din municipiul Chişinău, unde vor putea afla mai multe informaţii despre infecţiile cu transmitere sexuală şi despre problemele cu care se confruntă persoanele infectate şi afectate de HIV/SIDA.

 

Conferinţa Naţională HIV/SIDA a urmărit abordarea celor mai importante probleme cu privire la mecanismele de implementare a programelor îndreptate spre realizarea dezideratului: „Zero infecții noi, Zero stigmatizare, Zero decese cauzate de SIDA”. În opinia participanţilor, acest scop poate fi atins dacă toate eforturile depuse în domeniul HIV/SIDA de organizaţiile guvernamentale, neguvernamentale, comunitatea persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA, precum şi alţi parteneri strategici - vor fi orientate spre atingerea obiectivelor comune în baza cărora se vor desfăşura activităţile în viitor. Acestea ar fi: sporirea investițiilor strategice şi de lungă durată pentru domeniul HIV/SIDA, inclusiv prin creșterea ponderii resurselor domestice în finanțarea răspunsului național la epidemia HIV/SIDA; oferirea accesului universal la servicii medicale și sociale de calitate (diagnosticare, tratament, îngrijire şi suport).

 

Agenda de lucru a Conferinței a inclus subiecte de actualitate, prezentate în cadrul sesiunilor plenare, dar şi a sesiunilor tematice, oferind participanţilor oportunitatea de a discuta şi a se expune liber pe marginea prezentărilor raportorilor. Propunerile şi recomandările identificate pe durata lucrărilor Conferinţei au fost incluse într-o Declaraţie, textul căreia poate fi accesat la linkul http://www.ccm.md/news/727/79/Declaratia-Conferintei-HIV-SIDA-2013

 

Printre oaspeţii de onoare ai Conferinţei au fost: Michel Kazatchkine, reprezentantul special al Secretarului General ONU pentru HIV/SIDA în Europa de Est și Asia Centrală;  Nicola Harrington Buhay, reprezentant Permanent ONU în Republica Moldova. Mesaje oficiale în deschiderea Conferinţei au mai adresat: Andrei Usatîi, Ministrul Sănătăţii al Republicii Moldova; Ruslan Poverga, reprezentantul comunităţii persoanelor care trăiesc cu HIV şi a grupurilor cu risc sporit de infectare.

 

În amintirea tuturor persoanelor care au decedat de SIDA în Moldova, participanţii la Conferinţă au păstrat un minut de reculegere.

 

Conferinţa Naţională HIV/SIDA 2013 a fost organizată de către Consiliul naţional de coordonare a programelor naţionale de profilaxie şi control al infecţiei HIV/SIDA, infecţiilor cu transmitere sexuală şi de control al tuberculozei (CNC TB/SIDA), cu suportul Centrului pentru Politici şi Analize în Sănătate în cadrul  programului „Reducerea impactului infecției HIV în Republica Moldova”, finanțat de Fondul Global de combatere a SIDA, Tuberculozei și Malariei.

According to the study, a person in his or her 20s who contracts HIV can now expect to live into the 70s. This is vastly different from the 1980s, when the diagnosis of HIV meant one only had a few years to live.

 

The study's authors followed individuals pursuing combination anti-retroviral therapy (ART) from 2000 to 2007. Despite the overall improvements in life expectancy, not everyone is benefiting equally. "Differences by sex, race, HIV transmission risk group, and CD4 count remain," the study explains.

 

The higher life expectancy is largely due to improved treatments with fewer side effects for those who are able to afford them.

 

The Vancouver Sun spoke with HIV researcher Dr. Julio Montaner who contributed to the study.

Via the Vancouver Sun: In 2000, the average 20-year-old newly diagnosed with HIV could expect to live another 36 years. By 2006, that figure had climbed to 51 years.

 

"I don't think, in all honesty, that there has been an area of medicine that has undergone [as big a] revolutionary evolution over our lifetime as HIV has," Montaner says.

 

Still, despite the tremendous improvements, many questions remain. Speaking to the Vancouver Sun, Montaner said it is still unclear if younger HIV-positive people who are taking the newer medicines will suffer from accelerated aging.

 

Via the Vancouver Sun: "We do see what appears to be accelerated aging among people infected with HIV that have been living with HIV for a long time. But it's premature for us to conclude whether this is going to be a generalized phenomenon or not."

 

Este prima Conferinţă Naţională HIV/SIDA la care particip în Republica Moldova şi sunt foarte impresionat de dedicaţia persoanelor care activează în acest domeniu. Apreciez foarte mult faptul că reprezentanţii ministerelor (structurilor guvernamentale) au participat la această platformă de discuţii cu societatea civilă. M-a impresionat şi felul în care reprezentanţii ONG-urilor conştientizează problemele existente şi se implică în rezolvarea lor. Pe de altă parte, am observat şi barierele care există,  în special cele financiare. Recunosc o situaţie similară din România. Ministerul Sănătăţii este obligat să prioritizeze şi să distribuie banii nu doar pentru HIV, dar şi pentru celelalte maladii, pentru că are responsabilitate pentru întreaga populaţie din Moldova. La fel, cum şi Ministerul Sănătăţii din România are aceeaşi responsabilitate în faţa cetăţenilor. Totuşi, fondurile financiare necesare pentru gestionarea crizei infecţiei HIV şi tuberculozei sunt insuficiente şi este necesar să fie crescute pe viitor, deoarece vorbim despre o problemă de sănătate publică. Diferenţa între sănătatea publică şi alte maladii este că infecţia HIV (asemeni tuberculozei, hepatitei C) nu afectează doar nişte grupuri vulnerabile, ci au potenţialul de a afecta întreaga societate. Din această cauză, pe termen lung, este obligatoriu ca autorităţile să gândească strategic şi să ţină cont de colaborarea cu organizaţiile societăţii civile şi de susţinerea lor. Până în prezent ONG-urile au reuşit să atragă fonduri internaţionale pentru soluţionarea problemelor, dar aceasta nu va mai fi atât de uşor în viitor.

 

Mă voi referi doar la Programele schimbului de seringi, care începând cu anul 2000 până în prezent au fost finanţate exclusiv din fondurile internaţionale, în special de Fondul Global, cu susţinerea căruia am reuşit să extindem serviciile şi să acoperim în anul 2009 circa 9000 de beneficiari, consumatori de droguri injectabile (UDI), cu distribuirea aproximativ a 1,7 milioane de seringi. Din vara anului 2010 situaţia s-a schimbat dramatic: Fondul Global şi-a încheiat finanţarea în România, în plus, ne-am confruntat cu problema comercializării legale a substanţelor noi cu proprietăţi psihoactive, care au schimbat profilul consumatorului de droguri injectabile (de la consumul heroinei la stimulentele sintetice). Ca urmare, a crescut numărul de injectări pe zi per persoană şi, în contextul scăderii accesului la echipamentul steril de injectare, a crescut numărul persoanelor infectate cu HIV. Pentru exemplificare: dacă între 2007 şi 2010 au fost înregristrate 28 cazuri noi de HIV în rândul UDI, din 2011 până în prezent au fost înregistrate peste 500 cazuri şi până la sfârşitul anului curent această cifră ar putea ajunge la 600 cazuri. Volumul serviciilor oferite s-a redus foarte mult în ultimii trei ani. Dacă în 2009 acopeream 9000 persoane, acum acoperim în jur de 5000 persoane cu un număr mai mic de seringi. Consider că am atins un punct critic al epidemiei şi din acest considerent este necesară aplicarea unor măsuri urgente.  Dacă nu acţionăm acum, s-ar putea să avem probleme grave pe viitor, care vor creşte atât costurile de vieţi umane, cât şi costurile în bani. Alte probleme vor putea apărea şi pe segmentul coinfecţiilor (TB/HIV), cazul prezentat de Republica Moldova.

 

În 2010, când Fondul Global s-a retras din România, am avut o mică susţinere din partea agenţiilor ONU, în special, a Biroului ONU pentru droguri şi criminalitate, iar din 2011 – de programele fondurilor structurale europene, în cadrul cărora una dintre organizaţiile Reţelei a reuşit să obţină finanţare pentru programele de reducere a riscurilor. La acest moment, programele schimb de seringi nu beneficiază de nici o finanţare, se menţin pe bază de voluntariat şi din rezervele/economiile organizaţiilor. În anul 2014 sperăm să accesăm o finanţare din partea mecanismului de colaborare al ţărilor din spaţiul economic european şi astfel să reuşim să dezvoltăm serviciile de prevenire a infecţiei HIV în rândul consumatorilor de droguri injectabile pentru a asigura un control eficient al infecţiei HIV în această categorie a populaţiei.

Pentru viitor ne propunem să determinăm introducerea costurilor acestor servicii în bugetele naţionale. Ca stat membru al UE nu mai putem spune că nu avem capacitate. Acesta a fost motivul pentru care am intrat în UE – demonstrând că suntem o ţară matură, care ştie să-şi gestioneze singură problemele, care are la dispoziţie nişte mecanisme financiare foarte eficiente din partea Comisiei UE. Tot ce trebuie să facem acum este să creştem dialogul între sectorul guvernamental şi sectorul neguvernamental, să planificăm acţiuni concrete şi să le implementăm.