2009
Acord de colaborare între MS şi OMS
Acordul bienal de colaborare pentru anii 2010-2011 intre Ministerul Sanatatii al Republicii Moldova si Biroul Regional pentru Europa al Organizatiei Mondiale a Sanatatii a fost semnat la 9 decembrie curent.
str.Vasile Alecsandri nr.2
Chisinau-2009, Republica Moldova
Tel/Fax: (+373 22) 26 88 10
E-mail: press@mednet.md
Web: www.ms.gov.md
Optimizarea cadrului de coordonare a serviciilor in domeniul HIV/SIDA
Optimizarea cadrului de coordonare a serviciilor medicale si sociale pentru persoanele cu HIV/SIDA in Republica Moldova a constituit subiectul discutiilor intre ministrul Sanatatii, domnul Vladimir Hotineanu, cu membrii misiunii internationale UNAIDS, in cadrul intrevederii de astazi, 11 decembrie.
Eduard Petrescu membrul misiunii de experti, a remarcat ca serviciile acordate in domeniul dat sunt de o calitate inalta, dar intreaga structura de coordonare a activitatilor realizate in cadrul Programului National de profilaxie si control al infectiei HIV/SIDA si ITS necesita o optimizare.
In urma analizei efectuate pe parcursul saptaminii curente, membrii misiunii au propus trei scheme de optimizare a cadrului de coordonare a Programului, ce urmeaza a fi analizate de Ministerul Sanatatii pentru a decide asupra celei mai optime dintre ele, ce urmeaza a fi implementate.
Misiunea UNAIDS s-a aflat in Republica Moldova in perioada 7 - 12 decembrie curent. Pe parcursul vizitei membrii misiunii au mai avut intrevederi cu factori de decizie din cadrul Ministerului Muncii, Protectiei Sociale si Familiei, Ministerul Educatiei, cu conducatorii institutiilor medicale republicane, cu reprezentanti ai organizatiilor neguvernamentale, precum si cu membrii Ligii persoanelor ce traiesc cu HIV.
Serviciul de presă al MS
În Moldova se află o delegaţie a Oficiului Regional UNAIDS
În perioada 7-11 decembrie în Republica Moldova se află o misiune a Oficiului Regional UNAIDS în frunte cu Denis Broun, Director de Oficiu Regional UNAIDS.
Scopul misiunii este de a evalua infrastructura de prestare a serviciilor acordate în domeniul HIV/SIDA în Republica Moldova. În acest sens, pe parcursul săptămânii, delegaţia va avea un şir de întrevederi cu reprezentanţii agenţiilor internaţionale OMS, UNICEF, grupului tematic ONU pe HIV/SIDA, consilierul ONU pentru drepturile omului (din RM), Centrul pentru Politici şi Analize în Sănătate (Recipientul Fondului Global în Moldova din partea sectorului neguvernamental), Ministrul Sănătăţii Vladimir Hotineanu, Ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei Valentina Buliga, Ministrul Educaţiei Leonid Bujor, specialişti ai Centrului SIDA, Dispensarului Republican de Dermatovenerologie, Dispensarului de Narcologie, mediului academic şi consultanţi independenţi, Ligii persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA, Fundaţiei Soros-Moldova, Institutului pentru drepturile omului, Direcţiei Sănătatea mamei şi copilului, Direcţiei Asigurări în sănătate, Unităţii de Monitorizare şi Evaluare, precum şi vizite la Spitalul de boli infecţioase din Chişinău şi Bălţi.
Din componenţa delegaţiei UNAIDS mai fac parte Eduard Petrescu şi Gordon Mortimer, consultanţi. La sfârşitul misiunii, experţii Oficiului Regional UNAIDS vor prezenta unele recomandări oficialilor de la Ministerul Sănătăţii. Cu detalii vom reveni.
Victoria Tataru
Curs de instruire privind acordarea asistenţei medicale copiilor infectaţi cu HIV
În perioada 26 octombrie – 11 decembrie 2009, la Dispensarul Republican de Dermatovenerologie (DDVR) din Chişinău se desfăşoară un curs de instruire adresat medicilor de familie, medicilor infecţionişti şi medicilor pediatri privind acordarea asistenţei medicale copiilor infectaţi cu HIV”.
Cursul de instruire profesională este o iniţiativă a Ministerului Sănătăţii şi se implementează cu ajutorul specialiştilor practicieni de la Dispensarul Republican de Dermatovenerologie, a profesorilor universitari de la catedra de boli infecţioase la copii (USMF „Nicolae Testemiţanu”), cu suportul financiar al agenţiei UNICEF-Moldova.
Potrivit dlui Viorel Calistru, medic-şef adjunct al Dispensarului, necesitatea cursului de instruire este determinată de obligaţia lucrătorilor medicali de a cunoaşte în detalii aspectele ce ţin de acordarea asistenţei medicale pacienţilor infectaţi cu HIV, în special, copiilor. „Actualmente în Republica Moldova sunt înregistraţi 63 de copii infectaţi cu HIV, 30 dintre care se află în tratament antiretroviral. Raportaţi la numărul total al persoanelor infectate cu HIV în Moldova – circa 5000 persoane – acest număr nu este atât de mare, totuşi, noi am decis să nu aşteptăm o agravare a situaţiei şi apoi să începem pregătirea specialiştilor. Infecţia HIV/SIDA este o infecţie relativ nouă în RM (se diagnostică din 1987) şi ca o orice lucru nou necesită o vigilenţă sporită şi o instruire continuă. E destul ca un singur copil cu infecţia HIV să fie înregistrat pe un sector şi medicul de familie, medicul pediatru, medicul infecţionist trebuie să manifeste cunoştinţe profunde despre evoluţia clinică a bolii, particularităţile de tratament al copilului infectat cu HIV în cazul altor patologii pediatrice, aspecte generale ce ţin de supravegherea bolnavului în teritoriu”, a mai comunicat Viorel Calistru.
În cadrul cursului de formare profesională vor fi instruiţi circa 200 de lucrători medicali (medici de familie, medici infecţionişti şi medici pediatri) din UTA Găgăuză, regiunea transnistreană şi Republica Moldova. La sfârşitul audierii cursului respectiv, se preconizează ca aceste persoane să îndeplinească rolul formatorilor locali, care vor disemina informaţiile acumulate şi altor colegi de-ai lor, prin intermediul organizării diferitor conferinţe medicale. Potrivit organizatorilor cursului, reactualizarea informaţiei despre HIV/SIDA, relaţionarea directă cu specialiştii din cadrul Dispensarului, precum şi vizitarea secţiei pentru tratarea persoanelor infectate cu HIV şi bolnave de SIDA din incinta Dispensarului vor contribui la stabilirea unor mecanisme mai bune de colaborare a specialiştilor din teritoriu cu cei de la Chişinău (Dispensar), astfel ca orice problemă dificilă de diagnosticare şi tratament să fie soluţionată într-un timp eficient. Un alt avantaj al cursului organizat este că, după ce au avut ocazia să ia cunoştinţă de condiţiile din secţia specializată pentru tratamentul persoanelor infectate cu HIV, lucrătorii medicali din teritoriu vor convinge mai uşor bolnavii din localităţile lor să facă o consultaţie la medicii specialişti, iar în caz de necesitate, să fie spitalizaţi, pentru a primi toate îngrijirile medicale de care au nevoie.
Cu detalii vom reveni în paginile revistei „Buletin Informativ”.
6 decembrie - Ziua Rugăciunii pentru migranţii moldovenii afectaţi de migraţie
Este pentru al treilea an consecutiv când în prima zi de duminică a lunii decembrie este consemnată Ziua Rugăciunii pentru migranţi.
La 6 decembrie va fi oficiat un serviciu de rugăciune dedicat pentru cei care sunt departe de casă, pentru cei ce au rămas singuri, pentru cei ce au avut de suferit în urma migraţiei şi pentru victimele traficului de persoane.
Evenimentul este organizat de Uniunea Bisericilor Creştine Evanghelice Baptiste cu suportul Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie, Misiunea în R. Moldova. Slujba va avea loc la Biserica Isus Salvatorul din Chişinău (str. Sf. Ilie, 41, ora 17.00).
Potrivit unui studiu, circa 25% din persoanele apte de muncă din Moldova (450 mii de oameni) se aflau peste hotare. 35 mii de copii de vârstă şcolară au ambii părinţi peste hotare, iar 75 mii de copii au un părinte plecat.
http://www.azi.md/
Festivalul de Film în domeniul drepturilor omului, ediţia 2009
În perioada 3-9 decembrie 2009, Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova organizează Festivalul de Film în domeniul drepturilor omului, ediţia 2009.
Tematica filmelor se va axa asupra incluziunii persoanelor cu dizabilităţi, migraţie, dreptul de a nu fi supus torturii, nedescriminare, dreptul persoanelor care trăiesc cu HIV, justiţie şi drepturile copilului.
Evenimentul se va desfăşura la cinematografele „Patria” din municipiile Chişinău, Bălţi, Cahul, Tiraspol (sediul OSCE).
Intrarea este liberă. Începutul prezentărilor de film – ora 17.00 (la cinematograful „Patria”) şi ora 16.00 (la sediul OSCE).
Pentru informaţie detaliată, vă rugăm să contactaţi Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova (IDOM), tel.: + 373 22 83-84-08.
1 decembrie - Ziua Internaţională de combatere a SIDA
Cu ocazia Zilei Internaţionale de combatere a SIDA – 1 decembrie, în Republica Moldova se desfăşoară mai multe acţiuni, toate axate pe tematica Campaniei Mondiale împotriva SIDA din acest an: “Accesul universal şi drepturile omului”. Tematica respectivă a fost aleasă pentru a aborda necesităţile critice în protecţia drepturilor omului şi obţinerea accesului la serviciile de prevenire a infecţiei HIV, tratament, îngrijire şi suport pentru toate persoanele, care necesită acest tip de intervenţii. -
Radu Lepădatu, Formaţia TODO
-
Carolina Rabei, Universitatea Pedagogică de Stat “Ion Creangă”
-
Iulia Tulcinscaia, Universitatea Pedagogică de Stat “Ion Creangă”
-
Svetlana Zaicenco, Şcoala foto “Roman Râbaliov, catedra grafică
-
Vitalie Ghimciuc, Universitatea Pedagogică de Stat “Ion Creangă”
Ceremonie de decernare a premiilor cu ocazia Zilei Mondiale de luptă împotriva SIDA
Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova, UNAIDS Moldova, UNESCO, oficiul UNESCO din Moscova, AFEW Moldova, Liga persoanelor care trăiesc cu HIV din Moldova, Campania Mondială împotriva SIDA (WAC) în Moldova organizează luni, 30 noiembrie, ora 15.00 o ceremonie de decernare a premiilor cu ocazia Zilei Mondiale împotriva SIDA, marcată anual la 1 decembrie.
-
Concursul de creaţie pentru tineri „Fii creativ – e în puterea ta să opreşti infecţia HIV”, implementat în cadrul proiectului „Atragerea potenţialului culturii şi artei în activitatea de profilaxie şi instruire în domeniul HIV şi SIDA”, finanţat de oficiul UNESCO din Moscova;
-
Concursul pentru premierea celor mai bune şi valoroase iniţiative din partea persoanelor şi organizaţiilor în cadrul răspunsului naţional la HIV/SIDA „Panglica roşie”, organizat de către UNAIDS Moldova şi WAC în Moldova.
-
Vladimir Hotineanu, Ministrul Sănătăţii
-
Ion Cebanu, Ministrul Tineretului şi Sportului
-
Sergiu Sainciuc, Viceministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei
-
Dorin Chirtoacă, Primar General al Municipiului Chişinău
-
reprezentanţi ai instituţiilor de stat, organizaţiilor societăţii civile, sectorului privat şi agenţiilor ONU, partenerii naţionali implicaţi în răspunsul la SIDA.
Evenimente dedicate Zilei Mondiale de Luptă împotriva SIDA
Pe parcursul a trei zile, 27, 28, 29 noiembrie centrul comercial Shopping MallDova în parteneriat cu trei organizaţii neguvernamentale şi echipa proiectului „Dance4life” (Dansează pentru viaţă), Vă invită să participaţi la acţiunile de promovare a sănătăţii, dedicate Zilei Mondiale de Luptă împotriva SIDA, marcată anual la 1 decembrie.
Voluntarii organizaţiilor neguvernamentale “Viaţa Nouă” , „Mamele pentru viaţă” şi ai Reprezentanţei din Republica Moldova a „Fundaţiei SIDA Est-Vest” vor distribui materiale informaţionale şi vor discuta cu vizitatorii centrului comercial Shopping MallDova despre importanţa practicării modului sănătos de viaţă şi protejarea faţă de infecţia HIV, susţinerea şi solidaritatea cu persoanele HIV-pozitive, vor prezenta materiale audio şi video pe acest subiect şi vor colecta donaţii pentru procurarea cadourilor de Crăciun pentru copiii HIV-pozitivi şi cei afectaţi de HIV şi SIDA din Republica Moldova.
De asemenea, voluntarii vor prezenta elementele de dans „dance4life” – simbolul internaţional de implicare a tinerilor în protejarea propriei sănătăţi şi stoparea răspîndirii infecţiei HIV.
Evenimentele vor avea loc în incinta centrului comercial Shopping MallDova, în zilele 27, 28, 29 noiembrie, în intervalul orar 10.30 - 12.00 şi 16.00 – 19.00.
Aceste acţiuni fac parte dintr-o serie de activităţi desfăşurate în Republica Moldova pentru a opri răspîndirea infecţiei HIV. Potrivit Centrului Naţional de Medicină Preventivă, în Republica Moldova la 1 septembrie 2009 erau înregistrate peste 5 000 persoane HIV- pozitive. Aproape jumătate din cazurile noi de infectare cu HIV sunt înregistrate în rîndurile tinerilor sub 25 de ani. Pe parcursul anului 2009 au fost înregistrate 645 cazuri noi de infecţie cu HIV.
În întreaga lume, circa 10 milioane de tineri cu vîrsta cuprinsă între 15 - 24 ani sunt afectaţi de HIV şi SIDA. La fiecare 12 secunde în lume se înregistrează un caz nou de infectare cu HIV. Zilnic, decedează circa 8500 de persone. În total 25 milioane de persoane au decedat deja de SIDA, iar către anul 2050 cifra persoanelor decedate de SIDA va atinge, conform pronosticurilor Naţiunilor Unite, 280 milioane!
Nu rămîne indiferent pentru propria sănătate şi a celor apropiaţi! Vino la eveniment şi află mai multe despre HIV pentru a-ţi proteja sănătatea!
