Arta şi cultura în promovarea cunoştinţelor despre prevenirea HIV/SIDA
În perioada octombrie-decembrie 2009, Fundaţia SIDA Est-Vest (AFEW) în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova, Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Comisia Naţională UNESCO în Republica Moldova, cu suportul financiar al oficiului UNESCO din Moscova implementează proiectul „Atragerea potenţialului culturii şi artei în activitatea de profilaxie şi instruire în domeniul HIV şi SIDA” în Moldova.
Proiectul include desfăşurarea unui concurs la tema “Fii creativ – e în puterea ta să opreşti infecţia HIV”, adresat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15-30 de ani. Concursul se desfăşoară la câteva compartimente: prezentarea scenică, poster, simbolica unei campanii de comunicare. Doritorii de a se încadra în concurs au fost instruiţi în cadrul a trei ateliere tematice „master-class”, moderate de profesorii Valentina Radcenco (regizor-stilist, directorul Fundaţiei Culturale „Artpodium”), Semion Zamşa (pictor, Maestru în Arte şi membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Republica Moldova şi Grigorii Bosenco (membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Republica Moldova, preşedinte al Uniunii Designerilor din Moldova).
Atelierele de „mаster-class” s-au desfăşurat în incinta Muzeului Naţional de Arte Plastice din oraşul Chişinău. La concursul de creativitate şi-au anunţat participarea circa 250 participanţi (tineri regizori, muzicieni, actori, dansatori, pictori, graficieni, designeri, decoratori, modelieri şi croitori).
Olga Osadcii, director AFEW Moldova
Proiectul „Atragerea potenţialului culturii şi artei în activitatea de profilaxie şi instruire în domeniul HIV şi SIDA” este o premieră pentru ţara noastră şi, precum a menţionat şi doamna Luminiţa Drumea, Secretar adjunct al Comisiei Naţionale UNESCO în Moldova, este o încercare de a testa cât de bine în Republica Moldova poate fi iniţiată o acţiune de mobilizare a artei şi culturii pentru profilaxia infecţiei HIV. Asemenea proiecte au fost implementate în mai multe ţări şi cele mai interesante iniţiative sunt replicate la nivel regional şi internaţional.
În cadrul proiectului dorim să mobilizăm toate domeniile artei şi culturii, astfel încât să vedem cine sunt cei mai activi ca ulterior ideile lor să fie transformate în nişte proiecte de durată şi impact. Aşteptăm, bineînţeles, şi autorii să vină cu contribuţia lor în rezolvarea problemelor ce ţin de epidemia HIV şi SIDA – creativitatea ideilor, originalitatea materialelor prezentate, implicarea în acţiuni concrete. Odată ce pledăm ca toată societatea să fie atrasă în prevenirea HIV/SIDA şi reducerea impactului acestui fenomen asupra populaţiei, considerăm că potenţialul artei şi a culturii trebuie să fie valorificat şi pus în serviciul societăţii.
După atelierele „master-class”, în cadrul cărora participanţii au fost instruiţi cum să realizeze o lucrare de calitate la tema concursului, urmează etapa de prezentare propriu-zisă a creaţiei proprii. Un juriu format din specialişti profesionişti din domeniul artei şi culturii vor evalua lucrările prezentate individual de fiecare participant. Cele mai interesante momente vom încerca să le surprindem împreună cu postul MUZ TV, partenerii noştri, care vor mediatiza activitatea membrilor juriului şi demonstrarea lucrărilor participanţilor prin realizarea unui clip video.
Clipul va fi plasat pe mai multe site-uri şi propus să fie votat ON-LINE „Pentru cea mai bună lucrare din concurs”. În baza voturilor sperăm să alegem cele mai bune 5 lucrări din 10 propuse, autorii fiind premiaţi în cadrul evenimentului din 30 noiembrie dedicat Zilei de 1 decembrie – Ziua Internaţională de combatere a SIDA.
Mai adăugăm că cele mai originale lucrări ale concursului vor fi publicate într-o broşură, ce va fi distribuită gratuit pe teritoriul Republicii Moldova şi peste hotare. În acest fel, Moldova va prezenta prima sa experienţă în acest domeniu la nivel internaţional.
Semion Zamşa, pictor, Maestru în Arte, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova
Personal m-am implicat pentru prima dată într-un concurs de acest fel. Îl consider foarte important şi am anunţat deja şi temă de curs la facultatea „Arte plastice” de la Universitatea „I. Creangă”. HIV/SIDA este o problemă socială şi chiar dacă în societatea noastră se pare că este informaţie suficientă la acest capitol, cu regret, încă puţin se discută, se comunică la subiectul dat. Or, arta, cultura sunt nişte instrumente perfecte pentru transmiterea mesajelor şi încurajarea unui dialog la tema pe care o abordăm.
Grigorii Bosenco, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova, preşedinte al Uniunii Designerilor din Moldova
Pe lângă aspectul de creaţie – a desena, a picta, a învăţa să gândeşti şi să exprimi ceea ce simţi, concursul respectiv are şi un scop practic – îi face pe tineri să se informeze mai bine despre infecţia HIV şi maladia SIDA; să promoveze un mod sănătos de viaţă şi să aibă un comportament inofensiv; să comunice mai mult la acest subiect şi să adopte o atitudine de toleranţă şi nediscriminare pentru persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA.
Informaţie detaliată privind desfăşurarea concursului şi modul de implementare al proiectului puteţi obţine pe adresa: str. Bănulescu Bodoni 57/1, of. 324, tel.22 84 86, Elena Bodişteanu şi Andrei Osadcii (elena_bodishtyanu@afew.org şi andrey_ocadchiy@afew.org).
Din partea redacţiei: Cu detalii vom reveni pe parcurs.
Informaţie pregătită de Victoria TATARU

În perioada 28-30 octombrie 2009 la Moscova (Federaţia Rusă) se desfăşoară cea de-a treia conferinţă privind SIDA pentru ţările din Europa de Est şi Asia Centrală (EECAAC) cu genericul "Cooperarea regională: Unificarea eforturilor pentru accesul universal".
Panglica roşie reprezintă simbolul global al mişcării împotriva SIDA. Premiul „Panglica roşie” este proiectat pentru a onora şi celebra iniţiativele extraordinare din partea persoanelor şi comunităţilor ce demonstrează implicare şi liderism în reducerea răspîndirii şi impactului maladiei SIDA la nivel naţional.
Circa 40 de reprezentanţi ai societăţii civile sunt aşteptaţi să participe la un seminar de instruire la tema „Liderism privind HIV prin asumarea responsabilităţii”, ce va fi organizat în perioada 21-23 octombrie la Chişinău de către Campania Globală împotriva SIDA (World AIDS Campaign) şi Reţeaua Globală a Persoanelor care Trăiesc cu HIV (GNP+).
Fundaţia SIDA Est-Vest în parteneriat cu Comisia Naţională pentru UNESCO în Republica Moldova, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Culturii şi Turismului din Republica Moldova, UNAIDS în Republica Moldova, cu susţinerea materială şi informaţională a biroului UNESCO din Moscova, desfăşoară sesiuni de Маster-class pentru tinerii creativi şi talentaţi pentru mobilizarea şi atragerea capacităţilor din domeniul artei, culturii şi impulsionarea activităţii de creaţie în prevenirea infecţiei HIV şi SIDA.